Ultimele secțiuni posterioare F/A-18 construite, pe măsură ce producția Super Hornet se apropie de sfârșit.

Boeing, cu programul său de lungă durată F/A-18E/F Super Hornet, a trecut un prag simbolic: Northrop Grumman a finalizat ultimele secțiuni de fuselaj posterior și ampenaje verticale pentru avioane nou-construite. Această etapă marchează începutul sfârșitului pentru un avion de vânătoare care a dominat punțile de zbor ale Marinei SUA timp de peste două decenii, chiar dacă lucrările de modernizare și proiectele succesoare accelerează.

Northrop Grumman finalizează ultimele fuselaje pentru Super Hornet

În timpul unei recente teleconferințe privind rezultatele financiare, Northrop Grumman a confirmat că a încheiat producția ultimei sale serii de componente structurale F/A-18E/F în 2024.

Aceste piese includ secțiunile de fuselaj posterior și central, precum și cele două derive verticale. Northrop a gestionat, de asemenea, integrarea instalațiilor complexe de conducte, cablaje și subsisteme din interiorul acestor secțiuni, înainte ca ele să fie expediate către Boeing pentru asamblarea finală.

Ultimul fuselaj posterior/central pentru un Super Hornet nou-nouț este acum finalizat, închizând un capitol-cheie din povestea producției acestui avion.

Boeing a confirmat că acestea sunt ultimele astfel de ansambluri pentru construcții noi de Super Hornet. Compania mai are aeronave de livrat, însă acele aparate sunt deja în fluxul de producție și vor fi finalizate din stocurile existente de componente.

Linia Super Hornet se îndreaptă spre o oprire în 2027

Boeing a declarat că livrările de F/A-18E/F nou produse sunt programate să se încheie în 2027. Data a fost amânată față de o țintă anterioară din 2025, după ce Marina SUA a comandat încă 17 Super Hornet în bugetul pe 2024, prelungind efectiv viața liniei cu doi ani.

Producția EA-18G Growler, varianta de atac electronic derivată din Super Hornet, s-a încheiat deja. Comenzile pentru Marina SUA și Forțele Aeriene Regale Australiene au fost finalizate la sfârșitul anilor 2010, iar în prezent nu se mai produc Growler noi.

Boeing subliniază că povestea nu s-a încheiat pentru niciunul dintre aceste tipuri în termeni de exploatare.

Boeing va continua să modernizeze și să susțină Super Hornet și Growler cel puțin pentru următorul deceniu, chiar dacă producția de avioane noi se reduce.

Fiecare Super Hornet Block II care intră în programul Service Life Modification (SLM) ar urma să primească pachetul de modernizare Block III, transformând celulele existente în ceva foarte apropiat de standardul celor mai noi aeronave.

Coloana vertebrală a puterii aeriene de pe portavioanele SUA

Super Hornet și Growler au fost, de ani de zile, principalele avioane rapide ale Marinei SUA la mare. Primele escadrile operaționale de Super Hornet au fost activate în 1999, iar EA-18G a intrat în serviciul flotei un deceniu mai târziu.

În primăvara anului 2025, cifrele oficiale ale Marinei SUA indicau:

• 325 F/A-18E Super Hornet cu un singur loc
• 250 F/A-18F Super Hornet cu două locuri
• 160 EA-18G Growler

Aceste aeronave formează nucleul de lovire al aripilor aeriene de portavion, asigurând apărare aeriană, lovituri la sol, sprijin aerian apropiat și război electronic. Ele operează și de pe baze terestre, susținând operațiuni ale SUA în Orientul Mijlociu, Caraibe și dincolo de acestea.

În ultimii doi ani, Super Hornet și Growler au fost folosite intens în misiuni de luptă în Orientul Mijlociu, inclusiv lovituri asupra țintelor houthi sprijinite de Iran în Yemen. Ele au jucat, de asemenea, un rol proeminent în consolidarea militară a SUA în jurul Venezuelei și în operațiuni legate de capturarea lui Nicolas Maduro.

Operatori internaționali și bătălii de export pierdute

În afara Statelor Unite, Forțele Aeriene Regale Australiene sunt singurul operator atât al Super Hornet, cât și al Growler. Australia operează 24 de Super Hornet F/A-18F cu două locuri și 12 EA-18G Growler de la baze precum RAAF Amberley.

Kuweit este un alt client important. Boeing a livrat 28 de Super Hornet în 2021 pentru Forțele Aeriene ale Kuweitului, împărțite între 22 de F/A-18E și șase F/A-18F. Au existat indicii privind întârzieri în integrarea acestor avioane în structura de primă linie a Kuweitului, iar statutul lor operațional rămâne oarecum neclar.

În pofida unei campanii agresive de export, Boeing a pierdut repetat competiții cheie pentru avioane de vânătoare:

Țara	Variante F/A-18 propuse	Alternativa aleasă
Germania	F/A-18E/F și EA-18G	F-35A
Finlanda	F/A-18E/F și EA-18G	F-35A
India	F/A-18E/F capabil de operare de pe portavion	Dassault Rafale

Germania era considerată aproape sigură pentru o flotă mixtă Super Hornet și Growler, în principal pentru a-și menține rolul în misiunea NATO de partajare nucleară. Berlinul a ales, în cele din urmă, F-35A, care poate transporta bombe nucleare gravitaționale americane după certificare.

Finlanda, operator de lungă durată al Hornet-ului „clasic”, a evaluat un pachet Super Hornet/Growler, dar a trecut de asemenea la F-35A pentru flota sa de vânătoare de generație următoare.

India a atras multă atenție. Boeing a demonstrat că Super Hornet poate decola de pe portavioanele Indiei cu rampă tip „ski-jump”, precum și de pe punți dotate cu catapultă. În ciuda acestor demonstrații, New Delhi a mers mai departe cu Rafale-ul francez atât pentru roluri terestre, cât și pentru cele de pe portavion.

De la Hornet la avioane de generația a șasea

Marina SUA intenționează ca F/A-18E/F și EA-18G să fie înlocuite de o nouă familie de sisteme de generația a șasea, centrată pe programul F/A-XX. Acest efort a stagnat în mod repetat, pe fondul unei „trageri de funie” între politicieni și Pentagon privind costurile, calendarul și cerințele.

Congresul încearcă acum să împingă F/A-XX într-un ritm mai ridicat, argumentând că Marina nu își poate menține avantajul la nesfârșit cu proiecte de vânătoare din anii 1990, în fața capabilităților aeriene ale Chinei care avansează rapid.

De partea Forțelor Aeriene ale SUA, Boeing a obținut deja o victorie majoră prin selecția sa pentru a construi F-47, un alt avion de generația a șasea, separat, pentru serviciul bazat la sol.

Boeing își remodelează portofoliul de apărare

Apusul lent al liniei Super Hornet face parte dintr-o schimbare mai amplă în cadrul afacerii de apărare a Boeing, în special la fabrica sa din St. Louis.

St. Louis este transformat dintr-o fabrică de Super Hornet într-un hub pentru antrenori avansați, avioane de generație următoare și aparate autonome.

Boeing a indicat mai multe programe prioritare care consumă resurse pe măsură ce F/A-18 se retrage:

• T-7A Red Hawk, un avion de antrenament complet digital pentru Forțele Aeriene ale SUA
• MQ-25 Stingray, primul avion autonom de realimentare bazat pe portavion
• F-15EX Eagle II, cea mai nouă evoluție a clasicului avion de superioritate aeriană F-15
• Producția aripilor pentru 777X, sprijinind segmentul comercial al afacerii

Compania prezintă această schimbare și ca eliberarea capacității pentru „următoarea generație de aeronave avansate cu pilot și fără pilot”, categorie care include atât vânătoare de generația a șasea, cât și drone care vor zbura alături de acestea.

Ascensiunea aeronavelor de luptă colaborative

Pe măsură ce producția de avioane cu pilot scade, Boeing se orientează mai profund către sisteme fără pilot.

Alături de MQ-25, o dronă de realimentare deja legată de portavioanele Marinei SUA, Boeing promovează MQ-28 Ghost Bat. Dezvoltat inițial în Australia ca dronă „loyal wingman” (însoțitor loial), MQ-28 este testat acum de Forțele Aeriene ale SUA și atrage interes naval.

MQ-28 se încadrează într-o categorie mai largă, numită Collaborative Combat Aircraft (CCA). Acestea sunt platforme fără pilot concepute să zboare cooperativ cu avioane cu pilot, transportând senzori suplimentari, armament sau sisteme de bruiaj.

În viitoarele aripi aeriene de portavion, drone precum MQ-28 ar putea prelua misiunile mai riscante, în timp ce avioanele cu pilot ar gestiona și ar direcționa lupta.

Boeing a propus o variantă a Ghost Bat adaptată pentru portavion și are contract pentru dezvoltarea conceptelor CCA pentru Marina SUA. Ideea este că punțile viitorului ar putea găzdui mai puține avioane cu pilot, dar un amestec mai mare de drone reutilizabile și avioane cu pilot care acționează ca noduri de comandă.

Ce înseamnă cu adevărat Block III și Service Life Modification

Pe măsură ce Super Hornet-urile nou construite dispar, modernizarea Block III devine cheia menținerii relevanței flotei.

Block III nu este o aeronavă complet nouă; este o reechipare amplă pentru avioanele existente. Caracteristicile modernizate includ de obicei:

• Radar îmbunătățit și fuziune de senzori pentru a urmări mai multe ținte la distanțe mai mari
• Afișaje de cockpit și putere de calcul îmbunătățite pentru o conștientizare situațională mai bună
• Ajustări pentru reducerea semnăturii radar în anumite zone ale celulei
• Durată de viață extinsă prin întăriri structurale

Service Life Modification (SLM) este procesul prin care aeronavele mai vechi intră într-o linie de mentenanță profundă și reconstrucție: sunt demontate, se repară degradările datorate oboselii, se întăresc componente-cheie, apoi se integrează sistemele Block III. Aceasta permite Marinei să extindă viața utilă a fiecărei celule, menținând în același timp capabilitățile la zi.

Ce înseamnă toate acestea pentru viitoarele aripi aeriene de portavion

În următorul deceniu, portavioanele SUA vor găzdui probabil un grup aerian mixt: Super Hornet Block III modernizate, EA-18G Growler cu suite de atac electronic reîmprospătate, un număr în creștere de cisterne MQ-25 și, eventual, drone de tip CCA precum un MQ-28 pregătit pentru portavion.

Acest lucru creează o forță stratificată. Super Hornet păstrează grosul misiunilor de lovire și vânătoare. Growler continuă să „orbească” radarele și comunicațiile inamice. Dronele extind raza de acțiune, adaugă senzori și preiau riscul în spațiu aerian puternic apărat. Odată ce F/A-XX va sosi, acesta va prelua treptat misiunile de vârf, în special în zone contestate împotriva adversarilor de rang similar.

Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu jargonul, „atac electronic” acoperă totul: de la bruiajul radarului și radiourilor inamice până la lansarea de rachete anti-radiație asupra sistemelor de apărare antiaeriană. Aici excelează Growler. „Colaborativ” în CCA înseamnă că dronele nu operează singure: ele sunt conectate la aeronave cu pilot și între ele prin legături de date securizate, împărtășind date de țintire și reacționând rapid la amenințări în schimbare.

Ultimul fuselaj posterior construit pentru un Super Hornet simbolizează tranziția de la un model moștenit, centrat pe avioane cu pilot, către acest viitor mixt. Aeronavele vor rămâne pe punte mulți ani, însă efortul industrial, talentul de proiectare și investițiile se înclină clar către sisteme de generația a șasea și parteneri autonomi care vor modela modul în care portavioanele vor lupta în anii 2030 și dincolo de aceștia.