Pe măsură ce Parisul, Berlinul și Madridul se apropie de o decizie privind următoarea etapă a programului lor comun Future Combat Air System, un senator francez a expus public fracturile care amenință proiectul.
Un proiect-fanion de apărare confruntat cu un dublu blocaj
Future Combat Air System (cunoscut în franceză ca SCAF) ar trebui să livreze un avion de vânătoare de nouă generație și un „sistem de sisteme” mai amplu pentru anii 2040. Programul este condus în comun de Franța, Germania și Spania, cu Dassault Aviation responsabilă de aeronava New Generation Fighter (NGF), iar Airbus având un rol central de partea germană și spaniolă.
În cadrul unei audieri recente în Senatul Franței, senatorul Hugues Saury a descris în termeni duri starea actuală a programului. El a spus că, în 2025, SCAF nu a „mers în direcția corectă” și se confruntă acum atât cu un blocaj industrial, cât și cu unul politic.
Potrivit senatorului Saury, programul SCAF este blocat într-un „dublu impas”: probleme de coordonare între firme și reguli de export nerezolvate.
Această critică publică rară din partea unui parlamentar de rang înalt vine cu doar câteva zile înaintea unei decizii cruciale privind trecerea programului în etapa completă de dezvoltare, Faza 2.
Dassault vs Airbus: o confruntare privind guvernanța
În centrul disputei se află un model de guvernanță pe care Dassault îl consideră ineficient și dezechilibrat. Ca lider industrial pe avionul de vânătoare, Dassault dorește puterea de a lua decizii obligatorii atunci când apar dezacorduri cu Airbus.
Eric Trappier, directorul general al Dassault Aviation, susține de multă vreme că abordarea actuală oferă Airbus prea multă greutate, deoarece ramurile Airbus din Germania și Spania sunt contabilizate împreună ca doi parteneri naționali. Acest lucru, spune el, diluează capacitatea Dassault de a conduce proiectarea aeronavei.
Trappier a contrastat în mod repetat două modele de cooperare:
- Modelul „nEUROn”, în care Dassault a condus un demonstrator de dronă de luptă multinațional, cu leadership strict și o împărțire clară a lucrărilor.
- Modelul „Eurofighter”, apărat de Airbus Germania și Airbus Spania, construit în jurul unei societăți mixte (joint venture) și al unei partajări largi a proprietății intelectuale.
În mărturia sa din Senat de la începutul acestui an, Trappier a argumentat că abordarea de tip Eurofighter a dus la o aeronavă adaptată pentru a satisface fiecare industrie națională, mai degrabă decât nevoile operaționale, și la un cost mai mare per țară decât a plătit Franța pentru a dezvolta singură Rafale.
Acuzația: subansamble tehnice ratate
Potrivit senatorului Saury, punctul de cotitură a venit atunci când Dassault a apreciat că filiala germană a Airbus nu a reușit să finalizeze unele subansamble tehnice care îi fuseseră atribuite.
Se spune că Dassault blamează Airbus Germania pentru nepredarea unor subansamble tehnice specifice, declanșând o deteriorare accentuată a relațiilor dintre echipele de inginerie.
Aceste subansamble nu sunt simple piese minore. În proiectele de aviație, ele implică de obicei secțiuni complexe ale fuselajului, structuri ale comenzilor de zbor sau blocuri avansate de integrare a sistemelor. Întârzierile la astfel de elemente se pot propaga în întregul calendar de proiectare.
Saury le-a spus colegilor săi că această situație a „contribuit la deteriorarea relațiilor dintre birourile de proiectare” și a împins Dassault să ceară oficial revizuirea guvernanței programului „pentru o eficiență mai mare”.
De ce contează atât de mult subansamblele
Avioanele militare mari sunt împărțite în „bucăți” de responsabilitate, fiecare legată de finanțare, proprietate intelectuală și prestigiu. Când un partener nu își poate respecta angajamentele tehnice, apar două probleme:
- Contractantul principal trebuie fie să reasigneze lucrarea, fie să sprijine partenerul aflat în dificultate, ceea ce adaugă timp și cost.
- Echilibrul politic al programului este zdruncinat, deoarece împărțirea lucrărilor este atent urmărită de guverne și parlamente.
Într-un program sensibil politic precum SCAF, aceste probleme inginerești se transformă rapid în dispute mai largi privind controlul și veniturile viitoare din export.
Regulile de export: cealaltă linie de falie
Fricțiunea dintre Dassault și Airbus este doar un aspect al crizei mai ample. Al doilea este politic: controlul exporturilor, în special din partea germană.
Franța, Germania și Spania au semnat în 2022 un acord care ar fi trebuit să ofere un cadru pentru exportul sistemelor bazate pe SCAF. Chiar și așa, senatorul Saury a avertizat că restricțiile germane la export rămân o amenințare majoră pentru întregul model economic al programului.
Un veto parlamentar german asupra exporturilor de armament planează asupra proiectului, ridicând îndoieli dacă viitoarele vânzări vor fi posibile dincolo de Europa.
Bundestagul își păstrează dreptul de a bloca sau constrânge exporturile de echipamente de apărare care conțin tehnologie germană. Acest lucru a creat deja fricțiuni în ultimii ani, când Berlinul a pus sub semnul întrebării sau a limitat exporturile unor sisteme franceze care foloseau componente fabricate în Germania.
De ce exporturile sunt centrale pentru supraviețuirea SCAF
Programele moderne de avioane de vânătoare sunt uluitor de scumpe. Comenzile interne rareori acoperă singure costurile de dezvoltare.
| Factor | Impact asupra SCAF |
|---|---|
| Cost de dezvoltare | Împărțit între trei națiuni, dar tot necesită venituri din export pentru a rămâne accesibil. |
| Preț unitar | Scade dacă se vând loturi mari la export; crește brusc dacă piețele de export sunt blocate. |
| Volum de muncă industrial | Comenzile la export susțin fabricile, birourile de proiectare și ciclurile de modernizare timp de decenii. |
| Autonomie strategică | Exporturile limitate pot împinge partenerii către alternative SUA sau Marea Britanie pentru nevoi viitoare. |
Dacă Berlinul păstrează un veto efectiv asupra exporturilor SCAF, clienții potențiali ar putea ezita să se implice. Pentru Paris, acest lucru reamintește tensiunile anterioare legate de influența germană asupra vânzărilor de arme fabricate în Franța.
Un proiect lansat cu întrebări nerezolvate
Saury nu i-a criticat doar pe parteneri; el a indicat și modul în care a fost lansat SCAF. El a regretat că studiile au început fără a fixa clar cine aduce ce tehnologie, cum vor fi împărțite responsabilitățile și care „linii roșii” politice trebuiau clarificate mai întâi.
Un fost ministru al apărării semnalase anterior aceste puncte ca precondiții critice. Totuși, lucrările au continuat, lăsând întrebările fundamentale privind leadershipul industrial și politica de export nerezolvate „din mers”.
Această abordare apasă acum greu asupra programului, pe măsură ce încearcă să treacă de la studii de concept la proiectare detaliată și construcția prototipurilor.
Despre ce este, de fapt, dezbaterea privind guvernanța
Dincolo de limbajul tehnic, disputa SCAF este despre putere și încredere. Dassault dorește un model de tip nEUROn: un contractant principal clar, cu ultimul cuvânt, și subcontractanți cu roluri bine definite. Airbus, vorbind pentru interesele germane și spaniole, preferă un model mai apropiat de Eurofighter, în care o societate mixtă coordonează lucrările, iar proprietatea intelectuală este partajată mai larg.
Ambele modele au compromisuri:
- Un contractant principal puternic poate accelera deciziile și păstra coerența proiectării, dar ceilalți parteneri riscă să se simtă marginalizați.
- O societate mixtă poate oferi fiecăruia o voce formală și poate partaja tehnologie, dar încetinește luarea deciziilor și estompează responsabilitatea.
Subansamblele tehnice ratate, așa cum susține Dassault, întăresc argumentul său că doar o structură mai strânsă, mai ierarhică, poate menține un avion atât de high-tech în grafic și în buget.
Termeni-cheie și mize pentru nespecialiști
Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu programele de apărare, câteva concepte sunt centrale în această dezbatere:
- New Generation Fighter (NGF): Aeronava pilotată, elementul de bază din SCAF, destinată să înlocuiască Rafale al Franței și Eurofighter Typhoon ale Germaniei și Spaniei în jurul anului 2040.
- Sistem de sisteme: SCAF nu este doar un avion. El ar trebui să conecteze drone, senzori, arme și rețele de comandă într-o singură arhitectură de luptă bogată în date.
- Proprietate intelectuală (IP): Know-how și proiecte tehnice pe care companiile le protejează strict, deoarece modelează avantajele militare și câștigurile din export.
Neînțelegerile privind IP, exporturile și guvernanța nu sunt abstracte. Ele pot întârzia zborurile de test, pot împinge costurile în sus și pot forța țările să cumpere soluții temporare din SUA sau din altă parte.
Scenarii dacă impasul continuă
Dacă Franța, Germania și Spania nu pot conveni asupra guvernanței și garanțiilor de export în următoarele săptămâni, în cercurile de apărare sunt discutate discret mai multe scenarii.
- O opțiune este un SCAF redus, cu termene mai lente și un domeniu mai îngust, pentru a păstra simbolul politic viu, limitând în același timp riscul.
- O altă variantă este o separare mai profundă pe trasee naționale, cu Franța consolidând linia existentă Rafale, iar Germania analizând mai serios alternative precum F‑35 din SUA sau programul Tempest condus de Marea Britanie.
- Un al treilea scenariu ar presupune un compromis: leadership mai ferm pentru Dassault pe avionul de vânătoare, echilibrat de mai multă muncă pentru Airbus pe drone și integrarea sistemelor, legat de un cadru de export mai clar.
Fiecare cale are consecințe pentru interoperabilitatea NATO, autonomia strategică europeană și mii de locuri de muncă industriale cu înaltă calificare. Prin urmare, plângerea tehnică legată de subansamblele ratate este mai mult decât o dispută de management. Ea a devenit un simbol al luptei mai largi de a face proiectele europene comune de apărare funcționale, previzibile și viabile financiar pe parcursul mai multor decenii.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu