Fostul portavion italian Giuseppe Garibaldi ar putea intra în Marina Indoneziană până în octombrie 2026.

Indonesia poartă discuții avansate pentru a aduce fostul portavion italian Giuseppe Garibaldi în flota sa, urmărind ca nava să arboreze culorile naționale până în octombrie 2026, ca parte a unui demers ambițios de a construi o capacitate credibilă de aviație de portavion și de drone.

Garibaldi vizat să ajungă înainte de aniversarea forțelor armate

Șeful Statului Major al Forțelor Navale indoneziene, amiralul Muhammad Ali, a confirmat că Giuseppe Garibaldi este acum programat să ajungă în apele Indoneziei înainte de 5 octombrie 2026, a 81-a aniversare a Forțelor Armate Naționale ale Indoneziei (TNI).

Marina dorește ca nava să fie acostată în Indonezia înainte de 5 octombrie 2026, transformând o aniversare simbolică într-o vitrină a noii ambiții maritime.

Ali a declarat că negocierile sunt în desfășurare între Ministerul Apărării al Indoneziei, constructorul naval italian Fincantieri și Marina italiană, care a retras nava din serviciu în 2024. Nu a fost semnat încă niciun contract final, iar oficialii nu divulgă sumele.

Generalul de brigadă Rico Ricardo Sirait, din ministerul apărării indonezian, a sugerat că acordul ar putea fi structurat ca un grant guvernamental din partea Italiei, posibil combinat cu finanțare indoneziană pentru modernizări (refit) și echipamente asociate.

Piesa centrală pentru „Minimum Essential Force” a Indoneziei

Potențiala achiziție a navei Garibaldi se încadrează în programul indonezian de lungă durată Minimum Essential Force, care urmărește modernizarea tuturor ramurilor forțelor armate până la începutul anilor 2030.

În august 2025, guvernul indonezian a aprobat plafoane substanțiale de împrumut extern, legate direct de proiectul portavionului:

• Până la 450 milioane USD pentru primul portavion al țării și sistemele sale de bază
• Până la 250 milioane USD pentru elicoptere de transport
• Până la 300 milioane USD pentru elicoptere utilitare care să opereze de pe portavion

Împrumuturile pot proveni de la agenții de credit la export, creditori bilaterali sau bănci private, oferind Jakartei flexibilitate pentru a combina opțiuni de finanțare și acorduri de cooperare industrială.

Garibaldi nu este doar o navă la mâna a doua; este gândită ca coloana vertebrală a unui pachet aer-mare mai larg, cu elicoptere și drone.

De la portavion pentru Harrier la hub pentru elicoptere și drone

Giuseppe Garibaldi nu este străin de operațiuni de intensitate ridicată. Chila a fost pusă în 1981, iar nava a fost introdusă în serviciu în 1985; a fost primul portavion italian cu punte completă și, ulterior, a operat avioane AV-8B Harrier II pentru conflicte de la Kosovo la Libia.

Indonezia vede un viitor diferit pentru navă. În loc să reintroducă avioane cu aripă fixă pe mare, Jakarta înclină spre transformarea lui Garibaldi într-un portavion pentru elicoptere și aeronave fără pilot.

Planurile pentru drone prind deja contur

Indonezia a semnat acorduri cu compania turcă Baykar și firma locală Republikorp pentru a produce în țară drone armate TB3 navalizate și aeronave de luptă fără pilot Akinci. Planul include deja 60 de TB3 și nouă celule (airframe) Akinci.

TB3 a atras atenția la finalul lui 2024, când a efectuat teste de decolare de pe rampa tip „ski-jump” a portavionului turc TCG Anadolu. Puntea de zbor a lui Garibaldi folosește o rampă „ski-jump” similară, sugerând că rezultatele acelor teste sunt direct relevante pentru planificatorii indonezieni.

Asocierea lui Garibaldi cu drone TB3 ar oferi Indoneziei un instrument de supraveghere și lovire la distanță, întins pe mii de kilometri de mare.

Ce aduce nava: dimensiune, viteză și rază de acțiune

Deși mai mic decât superportavioanele americane sau franceze, Garibaldi oferă o platformă de aviație capabilă după standarde regionale. În configurația sa post-2003, nava are:

Caracteristică	Specificație
Deplasament la încărcare maximă	Aprox. 14.150 tone
Lungime	Aproximativ 180 metri
Viteză maximă	Peste 30 noduri (circa 56 km/h)
Autonomie	7.000 mile marine la 20 noduri
Capacitate echipaj	Până la 830 de persoane
Capacitate aeronave	Până la 18 aeronave (hangar + punte)

O instalație de propulsie cu turbine cu gaz, cu patru motoare LM2500, antrenează două arbori, oferind navei viteza de sprint necesară pentru operații de portavion și repoziționare rapidă în arhipelagul indonezian și dincolo de acesta.

Pachetul defensiv, care include rachete sol-aer Sea Sparrow sau Aspide, tunuri DARDO de 40 mm și tuburi lanstorpilă antisubmarin, ar putea fi păstrat parțial sau modernizat, în funcție de opțiunile Indoneziei și de buget.

Modernizări, reproiectări și unde s-ar putea face lucrările

Până când a fost trecută în rezervă în octombrie 2024, Garibaldi trecuse deja prin mai multe reparații capitale, inclusiv o modernizare în 2003 care a extins puntea de zbor și o modernizare în 2013 a propulsiei și a sistemelor de luptă.

Oficiali indonezieni și ingineri Fincantieri cântăresc acum cât de departe să meargă cu modificări suplimentare.

Două „insule” și un profil nou

Imagini conceptuale prezentate la Jakarta în 2025 au arătat Garibaldi cu două suprastructuri separate („două insule”) și un aranjament al punții adaptat pentru elicoptere și drone, nu pentru Harrier. O astfel de schimbare ar afecta operațiile aeriene, amplasarea radarului și fluxurile interne de trafic.

O echipă Fincantieri, inclusiv un fost comandant al navei, a vizitat Jakarta în iulie 2025 și a prezentat patru domenii principale de modernizare, despre care se crede că acoperă:

• Reconfigurarea punții de zbor și manipularea dronelor
• Modernizări ale managementului luptei și ale comunicațiilor
• Condiții de trai (habitability) și spații de sprijin pentru echipaj
• Lucrări mecanice și electrice de prelungire a duratei de viață

Livrarea navei până în octombrie 2026 fixează un calendar strâns. Modificările structurale profunde în Italia ar putea fi limitate, iar unele dintre cele mai ambițioase schimbări ar putea fi amânate pentru șantiere indoneziene ulterior.

Firmele locale din domeniul apărării doresc să fie implicate. Republikorp și-a exprimat deja interesul pentru modernizări interne, în timp ce constructorul naval de stat PT PAL a propus proiectarea și construirea viitoarelor portavioane pentru elicoptere în facilități indoneziene, posibil alături de parteneri precum Fincantieri și Hyundai Heavy Industries.

Jakarta vede Garibaldi atât ca o capacitate de tranziție, cât și ca o „sală de clasă” plutitoare pentru viitoarea flotă de portavioane construite în Indonezia.

Pedigree operațional: de la Kosovo la Libia și dincolo de acestea

Istoricul lui Garibaldi este substanțial pentru o navă de dimensiunea sa. Harrier-urile italiene au executat misiuni de lovire și sprijin de pe puntea sa în timpul campaniei NATO din 1999 asupra Iugoslaviei, acumulând zeci de ieșiri (sorties).

În 2001, în timpul Operațiunii Enduring Freedom din Oceanul Indian, aripa aeriană a portavionului a executat aproape 300 de misiuni, totalizând sute de ore de zbor în sprijinul operațiunilor coaliției asupra Afganistanului.

În timpul intervenției din 2011 în Libia, avioanele italiene AV‑8B operate de pe Garibaldi au acumulat peste 1.200 de ore de zbor și au lansat 160 de muniții ghidate de precizie. În afara luptei, portavionul a sprijinit eforturi de căutare și salvare în Mediterană și misiuni ale UE, precum Operațiunea Sophia.

Acest istoric oferă planificatorilor indonezieni date valoroase din lumea reală despre ritmul de ieșiri, manevrarea pe punte, ciclurile de mentenanță și cerințele de personal pentru un portavion de dimensiune medie.

De ce vrea Indonezia un portavion acum

Indonezia se află pe unele dintre cele mai aglomerate rute maritime ale lumii, prinsă între Oceanul Indian și Oceanul Pacific. Dispute teritoriale, pescuit ilegal, activități „grey-zone” și competiția dintre marile puteri pun presiune pe postura maritimă a Jakartei.

Prin introducerea unui portavion capabil să găzduiască elicoptere, drone și un stat major de comandă, Indonezia urmărește să:

• Extindă raza de supraveghere mult dincolo de acoperirea radarelor de coastă
• Reacționeze mai rapid la crize în lanțuri de insule îndepărtate
• Coordoneze operațiuni comune între marină, forțele aeriene și resursele gărzii de coastă
• Construiască experiență pentru o viitoare flotă de cel puțin patru portavioane amfibii pentru elicoptere

Un portavion funcțional oferă Indoneziei un aerodrom mobil care se poate muta între Marea Natuna, Strâmtoarea Malacca și abordările estice în doar câteva zile.

Termeni-cheie și ce înseamnă pentru cititori

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu jargonul naval, câteva concepte stau în centrul acestei povești:

Portavion (Aircraft carrier): O navă de război cu o punte mare și plată, proiectată să opereze aeronave pe mare. Garibaldi este la capătul inferior ca dimensiune, transportând circa o duzină până la 18 aeronave, comparativ cu 60 sau mai multe pe portavioanele nucleare americane.

Ski-jump: O rampă curbată în partea din față a punții de zbor, care ajută aeronavele să decoleze de pe piste mai scurte, oferindu-le un unghi de lansare în sus. Este potrivită pentru avioane cu decolare scurtă și anumite drone, dar nu pentru vânătoare tradiționale lansate prin catapultă.

Vehicul aerian fără pilot (UAV): Cunoscut în mod uzual drept „dronă”, este o aeronavă fără pilot la bord. De pe un portavion, UAV-urile pot executa misiuni de supraveghere, lovire sau război electronic fără a pune în pericol echipaje aeriene.

Riscuri, compromisuri și scenarii viitoare

Transformarea unui portavion european îmbătrânit într-o navă-amiral indoneziană implică mai multe riscuri. Costurile pot crește pe măsură ce se descoperă uzură ascunsă. Termenele politice, precum ținta aniversară din 2026, pot împinge marinele să accepte compromisuri privind profunzimea modernizărilor sau timpul de testare.

Există și provocarea resurselor umane. Operarea unui portavion necesită echipe de punte foarte bine instruite, tehnicieni de mentenanță pentru aviație, controlori de trafic aerian și ofițeri de stat major. Construirea acestor competențe se poate dovedi mai dificilă decât cumpărarea navei în sine. Schimburile de instruire cu Italia și cu alte marine care operează portavioane vor deveni probabil la fel de importante ca oțelul din corpul navei.

Pe de altă parte, dacă structura de grant se materializează și Indonezia reușește să asocieze Garibaldi cu drone TB3, elicoptere moderne și viitoare nave amfibii, țara ar putea trece de la o marină axată în mare parte pe apărarea de coastă la o postură mai mobilă și orientată spre exterior până la începutul anilor 2030.

Un scenariu plauzibil peste un deceniu este un grup operativ indonezian centrat pe un portavion pentru elicoptere construit local, cu Garibaldi fie retrasă, fie folosită ca platformă de instruire, în timp ce drone proiectate în Indonezia se răspândesc peste puncte strategice de strangulare. Deciziile negociate astăzi cu Fincantieri și Roma vor modela cât de realistă devine această imagine.