Pentagonul extinde autoritatea de combatere a dronelor dincolo de zona sa securizată.

Noua orientare a Pentagonului le oferă comandanților de instalații mai multă libertate să depisteze, să urmărească și, dacă este nevoie, să doboare aeronavele fără pilot înainte ca acestea să ajungă la gardul unei baze - și, uneori, chiar înainte să pătrundă în spațiul aerian restricționat.

Pentagonul rescrie regulile pentru dronele deasupra bazelor din SUA

Grupul operativ interinstituțional comun 401, condus de Armată (JIATF‑401), a confirmat că Pentagonul a aprobat extinderea competențelor de contracarare a dronelor pentru operațiuni pe teritoriul Statelor Unite. Măsura reflectă îngrijorarea tot mai mare privind numărul de drone mici, disponibile comercial, care zboară în apropierea - și uneori direct deasupra - unor obiective militare sensibile.

Ghidajul actualizat, semnat luna trecută de secretarul apărării Pete Hegseth, extinde ceea ce pot face comandanții în numele protecției bazelor. Până acum, majoritatea instalațiilor militare americane erau, în mare parte, limitate la a acționa împotriva amenințărilor cu drone abia după ce aeronava trecea „linia gardului” - perimetrul fizic al unei baze.

Conform noii abordări, comandanții nu mai sunt limitați la linia gardului, iar dronele suspecte pot fi tratate ca amenințări mai devreme.

Un purtător de cuvânt al Armatei a declarat că liderii instalațiilor sunt așteptați să coordoneze orice intervenție care are loc în afara perimetrului lor stabilit, subliniind nevoia de a echilibra securitatea cu siguranța aviației și libertățile civile.

Supravegherea neautorizată este tratată acum ca o amenințare directă

Una dintre cele mai tranșante schimbări vizează modul în care Pentagonul definește o amenințare. O dronă nu mai trebuie să transporte explozibili sau să zboare direct spre o pistă/zonă de zbor pentru a declanșa acțiuni defensive. Simplul fapt de a filma sau observa, fără permisiune, o facilitate protejată poate justifica acum un răspuns.

Ghidajul afirmă explicit că supravegherea neautorizată a unei facilități desemnate „constituie o amenințare”. Formularea contează. Înseamnă că comandanții bazelor au acoperire legală să perturbe, să bruieze sau chiar să doboare o dronă care spionează clar un obiectiv sensibil, chiar dacă aceasta planează în afara liniei tradiționale a gardului.

Zborurile neautorizate cu drone deasupra sau în apropierea facilităților desemnate sunt tratate acum ca amenințări de supraveghere din momentul în care încep să colecteze imagini.

Generalul de brigadă Matt Ross, care conduce JIATF‑401, a prezentat schimbarea ca un răspuns la tehnologia în rapidă evoluție. Dronele civile devin mai ieftine, mai silențioase și mai ușor de pilotat cu instruire minimă. Pentru Pentagon, asta le face un instrument nu doar pentru amatori, ci și pentru potențiali infractori, activiști sau servicii de informații străine care încearcă să obțină o imagine mai clară asupra activității militare a SUA.

Ce înseamnă o facilitate „acoperită” se extinde

Schimbările afectează și ce obiective beneficiază de cele mai puternice protecții anti-dronă. Conform legii existente, adesea denumită autoritățile „130i”, Departamentul Apărării a avut voie să interfereze cu dronele doar atunci când acestea reprezintă o amenințare la adresa unor facilități și active „acoperite” specifice, predefinite.

Acestea au inclus, de regulă:

• Situri legate de apărarea antirachetă
• Facilități de descurajare nucleară
• Locații ale forțelor de operații speciale
• Poligoane de testare și evaluare a armamentului
• Infrastructură critică de sprijin pentru luptă

Acum, secretarii de servicii - liderii civili ai Armatei, Marinei, Forțelor Aeriene și ai altor ramuri - primesc mai multă marjă de apreciere pentru a decide ce instalații ar trebui să se califice drept „acoperite” și să primească protecție sporită împotriva dronelor.

Prin lărgirea sferei celor care pot desemna o facilitate acoperită, Pentagonul extinde discret harta spațiului aerian unde dronele pot întâlni contramăsuri active.

Odată ce un obiectiv este clasificat ca acoperit în baza 130i, comandantul local trebuie să elaboreze un plan de apărare adaptat. Acesta poate include senzori radar sau de radiofrecvență, camere optice și o combinație de măsuri „active” și „pasive” pentru detectarea, urmărirea și neutralizarea dronelor.

Coordonarea cu aviația civilă și alte agenții

Chiar și cu autorități mai largi, armata nu poate opera în izolare. Comandanții bazelor sunt așteptați să coordoneze îndeaproape cu Administrația Federală a Aviației (FAA) înainte de a utiliza instrumente anti-dronă care ar putea interfera cu traficul aerian normal sau cu utilizarea legală a dronelor de către public.

Generalul de brigadă Ross a descris un proces tipic în care o instalație își prezintă combinația planificată de senzori și mecanisme de „neutralizare” - precum bruiaj radio sau alte instrumente electromagnetice - și apoi lucrează cu FAA pentru a se asigura că aceste sisteme nu perturbă aeroporturile din apropiere sau rutele aeriene comerciale.

Pas	Scop
Identificarea facilității acoperite	Șeful serviciului desemnează ce active ale bazei au nevoie de protecții speciale anti-dronă.
Elaborarea planului de apărare	Comandantul instalației alege senzorii și tehnicile anti-dronă.
Coordonarea cu FAA	Asigură că orice măsuri electromagnetice sau cinetice sunt sigure pentru aviația civilă.
Partajarea datelor cu partenerii	Oferă informații de urmărire a dronelor altor agenții când este relevant.

Partajarea interinstituțională a datelor primește un impuls

Ghidajul întărește și modul în care datele legate de drone sunt partajate în cadrul guvernului. JIATF‑401 a colaborat deja cu entități precum Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) și Departamentul Justiției (DOJ), însă noul limbaj autorizează explicit o partajare mai robustă a informațiilor de la senzori și de urmărire.

Acest lucru contează deoarece dronele nu respectă granițele de jurisdicție. Un quadcopter lansat dintr-un parc public poate deriva deasupra unei baze militare, apoi poate aluneca înapoi peste un centru urban și, în final, poate dispărea în zona rurală învecinată - totul în câteva minute.

Cooperarea interinstituțională sporită urmărește să creeze o imagine radar mai continuă a activității suspecte a dronelor peste liniile federale, statale și locale.

Prin combinarea urmelor radar, a semnăturilor de radiofrecvență și a altor fluxuri de la senzori, agențiile speră să observe tipare pe care o singură instalație le-ar putea rata, precum zboruri repetate ale aceluiași model de dronă deasupra mai multor baze sau situri de infrastructură critică.

Incursiunile cu drone cresc de la an la an

Schimbarea Pentagonului nu are loc în izolare. Ofițeri superiori avertizează că observațiile de drone deasupra instalațiilor din SUA cresc constant, atât ca frecvență, cât și ca sofisticare.

Comandamentul Nord al SUA (US Northern Command), care supraveghează apărarea teritoriului național, a înregistrat sute de incidente în ultimii ani. Între septembrie 2023 și septembrie 2024, instalațiile militare au raportat aproximativ 230 de incursiuni cu drone. În următoarele aproximativ 12 luni, numărul a crescut cu circa 82% la aproximativ 420 de observații.

Multe dintre aceste incidente implică drone mici, disponibile comercial, cu rază limitată. Totuși, chiar și platformele de bază pot transporta camere, încărcături mici sau senzori modificați. Într-un scenariu de război sau criză, astfel de aeronave ar putea efectua recunoaștere pentru țintire, testa apărarea bazei sau servi drept diversiune pentru amenințări mai serioase.

Ce înseamnă „anti-dronă” în practică

Termenul „counter‑UAS” - contracararea sistemelor de aeronave fără pilot - acoperă un set larg de instrumente. Nu orice dronă suspectă este întâmpinată cu foc; în multe cazuri, primul răspuns este pur și simplu să se înțeleagă ce se află în aer și cine o controlează.

Straturile tipice de contracarare includ:

• Detectare: radar, senzori acustici, scanere de radiofrecvență și camere optice pentru a depista și clasifica dronele.
• Urmărire: software care fuzionează mai multe fluxuri de la senzori pentru a urmări traiectoria unei drone și a-i prezice ruta.
• Identificare: stabilirea dacă aeronava este prietenoasă, autorizată sau necunoscută și potențial ostilă.
• Neutralizare: măsuri precum bruiajul semnalelor de control, forțarea unei drone să aterizeze sau, în situații cu risc ridicat, utilizarea interceptoarelor cinetice.

Multe dintre instrumentele mai agresive - precum perturbarea legăturilor radio sau a GPS‑ului - pot avea efecte secundare asupra comunicațiilor sau sistemelor de navigație din apropiere. Acesta este unul dintre motivele pentru care Pentagonul trebuie să coordoneze cu FAA și alte agenții și de ce competențele extinse sunt legate strict de facilitățile „acoperite”.

Cum s-ar putea desfășura acest lucru pe teren

Luați ca exemplu o bază a Forțelor Aeriene de dimensiune medie, aflată lângă un mare oraș american. Conform regulilor vechi, echipele de securitate ar fi putut monitoriza o dronă care zboară în afara perimetrului, dar ar fi fost obligate să aștepte până când aceasta trecea o limită internă înainte de a acționa. Acea întârziere putea lăsa prea puțin timp de reacție dacă drona își schimba brusc cursul spre un depozit de combustibil, adăposturi pentru aeronave sau un centru de comandă.

Conform noilor orientări, odată ce baza este etichetată ca facilitate acoperită, comandantul poate trata mai devreme ca amenințare o dronă care desfășoară supraveghere suspectă. Dacă aceeași dronă apare repetat la ore și altitudini similare, instalația poate coordona cu forțele de ordine locale și partenerii federali pentru a identifica operatorul și a evalua intenția.

Într-un scenariu diferit, un amator care zboară în apropierea unei baze ar putea vedea cum drona își pierde brusc controlul sau este forțată să aterizeze dacă se abate în spațiul aerian restricționat. Acest rezultat este mai probabil acolo unde instalația a implementat măsuri electronice nedistructive, menite să împingă dronele neautorizate departe, fără deteriorare fizică.

Termeni-cheie și implicații mai largi

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu jargonul apărării, câțiva termeni se află în centrul acestei schimbări:

• Facilitate/activ acoperit: un obiectiv desemnat formal ca fiind critic pentru misiuni de apărare și care primește protecții legale speciale împotriva activității cu drone.
• Linia gardului: limita fizică a unei baze; anterior, linia juridică aproximativă de la care comandanții puteau începe măsuri active anti-dronă.
• Supraveghere neautorizată: orice încercare de a colecta imagini sau date despre o facilitate protejată fără permisiune, tratată acum ca o amenințare directă.

Autoritățile extinse aduc beneficii și riscuri. Pe de o parte, închid o breșă pe care adversarii ar putea-o exploata cu drone ieftine și camere „de raft”. Pe de altă parte, ridică întrebări privind confidențialitatea, accesul la spațiul aerian pentru operatorii comerciali și potențialul de erori atunci când drone mici bâzâie în apropierea zonelor sensibile.

Pe măsură ce sistemele anti-dronă se răspândesc în Statele Unite, piloții obișnuiți de drone pot simți efectele în moduri subtile: mai multe zone restricționate în aplicațiile lor, pierderi neașteptate de semnal lângă anumite locații sau aplicare mai strictă din partea autorităților locale. Pentru Pentagon, scopul este să ia avans față de o amenințare care a remodelat deja câmpurile de luptă din străinătate, înainte ca aceasta să se maturizeze deasupra solului american.